Te uiți la ceas. Ticăie înainte cu o secundă. Șaizeci dintre acestea fac un minut, dar de ce? De ce nu 100? Sau 10? Am trimis oameni pe lună, dar încă numărăm timpul folosind un sistem rădăcinat în matematică de acum mii de ani. Se pare că, acel tic-tac-tic este matematică antică în mișcare.
Vechii babilonieni au pus bazele
Vechii babilonieni au trăit acum peste 4.000 de ani în ceea ce este acum Irak. Ei nu foloseau baza-10 ca majoritatea dintre noi. În schimb, foloseau baza-60. De ce? Nimeni nu știe sigur, dar poate că a făcut fracțiile mai ușor de calculat. Șaizeci poate fi împărțit la 2, 3, 4, 5 și 6 fără rest.
Asta a făcut ca sistemul lor să fie excelent pentru împărțirea în părți, mai ales când nu aveau calculatoare. Acest sistem numeric a ajuns în astronomie, calendare și, în cele din urmă, în măsurarea timpului.
De ce baza-60 este de fapt destul de utilă
Suntem obișnuiți cu baza-10. Este ceea ce ne-au dat degetele noastre. Dar baza-60 era practică în propriul său mod. Ai nevoie să împarți ceva în șase părți? Baza-10 îți dă decimale ciudate. Baza-60 îți oferă rezultate clare.
Așa că, atunci când astronomii timpurii măsurau mișcarea soarelui, lunii și stelelor, baza-60 funcționa mai bine pentru matematicile lor. În timp, aceste diviziuni au influențat modul în care numărăm orele, minutele și secundele.
Cum a ajuns ceasul să aibă aceste numere
Ideea de a împărți o oră în 60 de minute și apoi în 60 de secunde nu a apărut brusc. Grecii antici au adăugat ulterior la sistem. Ei foloseau matematica babiloniană când cartografiau cerul. Ptolemeu, un astronom grec din secolul al II-lea, folosea baza-60 în munca sa. El descria unghiurile în grade, minute și secunde. Acest lucru s-a infiltrat în modul în care spunem ora.
Mai târziu, ceasurile mecanice au menținut sistemul. Când oamenii au început să construiască ceasuri în Evul Mediu, au folosit diviziunile deja existente. Nimeni nu a vrut să reinventeze roata.
Alte culturi au încercat alte metode
Vechii babilonieni nu au fost singurii care au măsurat timpul. Dar au lăsat cea mai mare amprentă. Au apărut și alte sisteme:
- Egiptenii antici au împărțit ziua în 12 părți folosind cadrane solare
- Ceasurile chineze au folosit odată 100 de diviziuni pentru o zi
- Unele ceasuri islamice foloseau sisteme de timp bazate pe lună
- Culturi indigene au măsurat zilele după evenimente naturale, nu după numere
Majoritatea nu au rămas. Timpul în stil babilonian a funcționat mai bine peste granițe, mai ales pentru navigație, astronomie și comerț.
De ce nu am trecut la ceva mai simplu
Poți crede că 100 de secunde pe minut sună mai ușor. Probabil că da. Dar schimbarea acum ar provoca haos. Totul, de la GPS la dispozitive medicale și rețele electrice, se bazează pe sistemul actual.
Avem și ceasuri atomice care definesc foarte precis o secundă: timpul necesar unui atom de cesiu pentru a oscila un anumit număr de ori. Acea definiție se bazează pe sistemul actual, care încă folosește 60 de secunde pe minut.
Cât măsoară de fapt o secundă
O secundă nu este doar o felie mică dintr-un minut. Este o unitate reală, măsurabilă în fizică. Din 1967, oamenii de știință au definit-o pe baza rezonanței atomice, nu a rotației Pământului. Asta înseamnă că, chiar dacă Pământul încetinește, secundele rămân stabile.
Totuși, minutul își ia cele 60 de secunde din istorie, nu din natură. Natura nu a cerut asta. Oamenii au inventat-o și au rămas la ea.
Data viitoare când cineva spune că un minut pare lung, amintește-ți: are 60 de secunde pentru că acum patru milenii, unii le plăceau numărul 60. Acest număr s-a răspândit prin hărți cerești, în știința greacă și apoi în mecanismele primelor ceasuri.
Chiar și astăzi, cu sateliți și timestamp-uri în nanosecunde, ne închinăm matematicii babiloniene. Totul pentru că 60 era mai ușor de lucrat cu el în nisip, sub stele.